UNICA OSANDIRE INGADUITA

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/06/10/unica-osandire-ingaduita/

Delimitarea intre scaderile morale si pacatele impotriva credintei

- Cel mai mare nihilist, Nietzsche, l-a declarat pe Dumnezeu mort, iar catolicii au decretat că Ortodoxia e moartă.

Aşa au spus totdeauna, că Ortodoxia a murit, că ei deţin adevărul. Profesorul teolog Theodor M. Popescu a scris lucrul acesta în mod admirabil, cu un duh de smerenie, politeţe şi fineţe intelectuală extraordinar. El a arătat cum catolicismul a martirizat o biserică: patriarhi răstigniţi în faţa catedralei Sfânta Sofia în timpul cruciadelor, călugări din Athos – ucişi pe vremea patriarhului Vecos, în fiecare mănăstire de la Athos există piatra sângelui, mai ales lângă biserica Protaton din Careia, piatră care, într-adevăr, sângerează şi acum. Pe piatra aceea nu se depune nici zăpadă, nici ploaie, nimic, acolo au fost executaţi călugării care au refuzat să slujească împreună cu romano-catolicii. Acesta este un subiect foarte actual pentru noi. Există o sumedenie de sfinţi care şi-au vărsat sângele pentru credinţa ortodoxă, pentru adevărul acesteia, mărturisit în faţa expansiunii catolice şi pentru atitudine potrivnică slujbelor ecumeniste, foarte la modă astăzi, impuse acum împotriva voinţei sfinţilor şi a lui Dumnezeu. Mai vrem alt răspuns la această problemă? Iată motive pentru care mulţi credincioşi ortodocşi îşi pun problema dacă Biserica Ortodoxa va mai rezista în viitor.

Nefirescul devenit firesc – (surprins de teolog Mirela Sova)

Respect şi bucurie
„Tot cel înţelegător cunoaşte înţelepciunea şi cel care a aflat-o va da mărturie.” (Isus Sirah 18, 28 )
Har Domnului că, deşi s-au împuţinat în zilele noastre cei în vârstă şi înţelepţiţi (alt lucru nefiresc…), pe faţa cărora credinţa a sculptat blândeţe şi iscusinţă – mai sunt printre noi câţiva, ne mai dau sfat, ne mai luminează!
Aşadar, cu bucurie vă aduc înainte imaginea unei bătrâne cu privire scânteietoare, Alexandrina pe nume, sărman îmbrăcată, dar de părul alb încununată, cu care m-am împrietenit prin frecventarea aceleiaşi biserici, în duminici şi sărbători.
Ea are locuşorul ei, la intrarea în biserică, de unde participă la slujbă. La început, n-am observat-o. În haine cernite, cu capul uşor plecat, ţine mereu în mână frunze de mentă. Atunci când am intrat în vorbă cu dumneaei, sub impulsul de a-i spune „sărut-mâna, bunico”, mi-a dat frunzele de mentă, „ca să te bucuri de miros!”. Gestul atât de neaşteptat, m-a mişcat. E săracă, dar dornică de a împărtăşi puţinul ei.
Treptat, am stat mai mult de vorbă cu dumneaei, – era puţin mirată de deschiderea mea, aşa că i-am spus că seamănă cu bunica, lucru în parte adevărat; dar era mai mult decât atât… I-am aflat greutăţile, necazurile… destule…, mi-a destăinuit bucuriile ei… „Cea mai mare alinare o am la slujba Domnului, mi-a spus, şi nici nu îndrăznesc să privesc spre sfântul altar, că mare taină este acolo… Aşa îi sfătuiesc mereu pe fiii şi nepoţii mei, să mai lase cele lumeşti şi să-şi amintească de Domnul, după cum i-am învăţat de când erau mici. Dar mulţi dintre ei au uitat învăţătura mea. De aceea cu lacrimi mă rog pentru ei, să se întoarcă…” „Ca unei nepoate, îţi spun şi ţie: să nu crezi că e suficient să vii la biserică. Trebuie să fii aici ca şi în faţa Domnului şi a milioanelor de îngeri, e sfinţenie mare! Cu toată atenţia, aşa să fii!” Cuvinte rostite cu înfierbântare blândă, care merg la inimă…
Am simţit şi eu nevoia unui gest care să exprime respectul meu faţă de vârsta, înţelepciunea şi prospeţimea credinţei dumneaei. I-am dăruit o icoană, pe care aflasem că şi-o doreşte. S-a bucurat ca un copil şi mi-a spus: „De fiecare dată când mă voi închina în faţa ei, te voi pomeni cu tot neamul tău…!” M-am gândit atunci: cine face, de fapt, milostenie aici? Mare bucurie mi-a pricinuit şi, aşa, mare „dobândă” am câştigat!
„Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul.” (Filipeni 4, 8 )

De aceeasi autoare puteti citi astazi: Profetul Zaharia, dand click aici.

Stiri Lacasuri Ortodoxe 7 iunie (ciresar) 2008

Falsificarea Sfintei Scripturi facuta de papa Ioan Paul al II-lea

DE PE : http://marturisitorortodox.ablog.ro/2007-05-19/falsificarea-sfintei-scripturi-facuta-de-papa-ioan-paul-al-ii-lea.html

A omis acele versete care îi acuzau pe iudei de răstignirea Mântuitorului Hristos.

---

Mărturisitor Ortodox

---

• În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune •

Un analist avizat şi sincer, aparţinând Bisericii Ortodoxe, poate observa un fapt pe cât de evident, pe atât de caracteristic pentru ideologia şi politica pe care o desfăşoară papa de la Vatican şi biserica Romei. Anume că, mai ales după Conciliul Vatican II, teologia romano-catolică se prezintă din ce în ce mai activ în mediile ecumenice ca păstrătoarea, îmbogăţitoarea Tradiţiei Ortodoxe Răsăritene, cu singura deosebire că romano-catolicii s-au manifestat în alt spaţiu geografic şi cultural; în plus, cu câteva excepţii care îşi vor găsi cât de curând o rezolvare facilă, esenţa teologiei lor şi scopul final al demersului lor teologic ar fi similar cu al Bisericii Ortodoxe. Această teorie a aşa numitelor “biserici-surori” este bazată pe recunoaşterea de către teologii ecumenişti a succesiunii apostolice, a tainelor şi a existenţei harului mântuitor şi sfinţitor în biserica Romei, dacă nu în plinătatea lui, măcar într-o măsură mai mică decât în Biserica Ortodoxă. Aceasta este opinia pe care curentul ecumenist încearcă s-o impună, în ciuda nenumăratelor dovezi din întreaga tradiţie a Bisericii Ortodoxe dar şi a faptelor concrete promovate de politica de dominaţie universală a Vaticanului. Realitatea este cu totul alta decât încearcă să o acrediteze teologii ecumenişti; aceştia nu îşi găsesc nici o susţinere în Tradiţia Bisericii Ortodoxe şi nici în Sfânta Scriptură. Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei nu au vorbit niciodată nici de “teoria ramificaţiilor”(anume că diversele confesiuni creştine ar fi ramuri ale unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) şi nici nu au pomenit de recunoaşterea succesiunii apostolice la romano-catolici. Succesiunea apostolică presupune înainte de toate succesiunea în adevăr şi nu doar o succesiune formală, istorică, a unei înlănţuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei. Recunoaşterea succesiunii apostolice este o eroare dogmatică şi canonică grosolană dacă ea se face fără ca o anume grupare eterodoxă să revină la Ortodoxie.

Iată opinia reputatului canonist român, Părintele profesor Liviu Stan într-un articol al său consacrat tocmai succesiunii apostolice:

“Este greu să se găsească în scrierile Sfinţilor Părinţi ceva care să infirme (…) paralelismul între succesiunea apostolică sacramentală şi aceea în credinţă a episcopatului sau mai bine zis a preoţiei în totalitatea ei. De altfel, atitudinea vechii Biserici în chestiunea întreruperii succesiunii apostolice sacramentale prin căderea din credinţă, adică prin ruperea succesiunii în credinţă, este exprimată şi în hotărârile canonice ale Bisericii şi anume în canoanele 46, 47, 68 apostolice; 7.II Ec; 95 Trulan, etc. care prevăd rebotezarea ereticilor şi hirotonirea din nou a clericilor acestora de orice grad – episcopi, prezbiteri sau diaconi“.

CONTINUAREA PE :

http://marturisitorortodox.ablog.ro/2007-05-19/falsificarea-sfintei-scripturi-facuta-de-papa-ioan-paul-al-ii-lea.html

L-ati intalnit pe Dumnezeu in viata voastra ?

Eu sunt crestin ortodox , vreau sa va intreb cum L-ati intalnit pe Dumnezeu in viata voastra si sa impartasesc si altora aceste experiente